
Maia (Alexandra Gulea) s-a născut în sânul unei populații seminomade în timpul unei campanii de epurare etnică. Regizoarea, nepoata ei, care îi poartă numele, realizează o reconstituire vizuală plină de viață a călătoriei Maiei prin secolul al XX-lea. Istoria sa personală și Istoria cu I mare ajung să se confunde una cu cealaltă.
Demult nu am mai văzut cinemaul eschivându-se de la o istorie personală de dragul unei mai-mari istorii împărtășite. Alexandra Gulea a făcut un film despre Alexandra Gulea, bunica paternă căreia îi poartă numele: un dublu nominal perfect, literă cu literă, și tocmai de aceea angoasant. Căci, pentru cineastă, bunica a întrupat sensibilitatea, autoritatea, prezența — în fine, identitate aromână — toate acum fantomatice. Fiind un film despre aceasta, Maia – Portret cu mâini este o invocare ritualică, o mizanscenă „totală”, desăvârșită până la infinitezimal, a istoriei unui întreg secol trecut de identitate aromână: secolul Războaielor Balcanice, al căderii imperiilor, al genocidului aromân, al comunismului estic. Și, totodată, secolul Maiei, imagine cu imagine, imagine din imagine — o istorie rară, atât de sensibilă la inefabil. (Călin Boto)

Alexandra Gulea a absolvit cum laude Ecole Nationale Supérieure des Beaux Arts din Paris în 1997. După ce a participat la mai multe expoziții de pictură, a studiat filmul documentar la Școala de Film din München și, din 1999 încoace, a regizat filme documentare, scurtmetraje, instalații video și un lungmetraj de ficțiune. A lucrat, de asemenea, ca monteuză pentru maii multe filme.