
A Dying Leaf Should Be Able to Carry the Weight of the World este o vizită la grădina botanică și la muzeul botanic din Cluj-Napoca, o călătorie în timp și spațiu, o descoperire a unor plante cu povești neștiute, a unor plante dispărute, a unor plante care ne pot spune la fel de multe despre trecut ca și despre viitor. Fosilele, ierbarele și ilustrațiile botanice sunt martorii trecutului, dovada evoluției și a schimbării dar și prezicători ai ceea ce va urma.
O vizită la „Grădina celor cinci continente” din Cluj, 2023; o răsfoire atentă a unui ghid turistic despre aceeași grădină, publicat în 1979. În filmul Theei Lazăr, vocea din off dă glas unui eseu deschis — poezie și teorie, despre, pe de-o parte, puterea conservării botanice ca știință, și, pe de altă parte, limitele ideologice ale practicilor muzeale: violența cunoașterii. Lazăr preaslăvește imaginea plantelor, deci înțelegerea lor magică, ca peisaj de sine stătător și nu fundal pentru civilizația umană. Lucrul se vede mai ales în momentele culminante ale filmului, când imaginile din seră se abstractizează, topindu-se în animații 3D cu peisaje vii, preapline și sălbatice: revanșa imaginii în mișcare asupra celei fixe, fixate cultural. (Călin Boto)
Thea Lazăr trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. Practica ei include o gamă largă de medii, de la textile și goblene, la instalații multimedia, video și animație 3D. Lucrările ei se află de multe ori la granița dintre medii tradiționale și tehnologii contemporane cu focus pe povești care reflectă atât narațiunile personale, cât și universale. Prin juxtapunerea naturii și a tehnologiei, evidențiază tensiunea dintre organic și manufacturat, urmărind coexistența lor. Natura, în special plantele locale și endemice, sunt un subiect semnificativ de inspirație în practica ei artistică, dar, adesea, își îndreaptă atenția și către mașini și piesele auto, examinându-le printr-o lentilă nostalgică.