
Într-un apartament, trei femei se învață una pe cealaltă să privească. La ce să privească? La bucăți de marmură. Pe măsură ce își însușesc materialul, privirea și discursul lor devine din ce în ce mai rafinat.
Trei tinere femei privesc atent peisajele de pe diverse suprafețe de marmură; pata albă poate fi zăpadă — sau mai degrabă un os, un dinte uman, ce rămâne după descompunerea cărnii; nuanța rozalie neliniștește privirea, amintindu-le de fundalul a nenumărate scene de război, iar Sfântul Gheorghe se vede într-o crestătură. Jocul, la început rigid, livresc și stânjenit de cameră, devine tot mai serios, mai pasional intelectual și, totodată, mai intimist pe măsură ce ochii le acaparează fiecare detaliu, cuvintele devin mai precise și corpurile li se obișnuiesc unul cu altul. Cineasta Alle Dicu a reușit o fermecătoare deconstrucție a hermeneuticii, a personalităților persoanei I, a grațiilor interpretării și imaginației. (Călin Boto)

Practica artistică și cercetarea lui Alle Dicu interoghează rolul limbajului în relația noastră cu lumea materială. În ultimii zece ani, și-a dezvoltat o cercetare artistică multidisciplinară care privește pietrele decorative și utilizarea lor în arhitectură. În 2021, a susținut o teză intitulată „Viziunile unei suprafețe. Marmura ca suprafață sensibilă și caracterul său vizual”. Acest proiect examinează modul în care marmurei decorative îi sunt atribuite valori societale extrinseci, precum și modul în care utilizarea acesteia în arhitectură joacă un rol în articularea discursurilor de putere, fie ele religioase, suverane sau economice. Admiterea în cadrul Le Fresnoy – Studio national des arts contemporains în 2023 i-a permis să regizeze două filme care folosesc marmura pentru a chestiona fluxul tehnologic contemporan în care sunt prinse imaginile mentale și fizice.