
O creatură necunoscută a invadat țărmurile pline de cabane ale Finlandei, locuri care obișnuiau să fie sigure și familiare. Sosirea unor pete verzi și vâscoase provoacă disconfort clasei de mijloc. Până și doar mișcarea lor gelatinoasă le provoacă dezgust.
De cele mai multe ori nu știm cum, nu vrem, sau ni se pare greu să acceptăm ceea ce percepem a fi intruși. Fiind fără îndoială rămășițe a egoismului nostru latent, în aparență inocent, din copilărie, sentimentul și teama de a fi atacați sau dominați, persistă, chiar și printre cei mai primitori dintre noi. Dar și credința oarbă că elementele care compun lumea sunt inerent bune este, de asemenea, un mecanism de autoapărare. Magnifica: Passive Intruder al lui Ville Koskinen își propune să dramatizeze această problemă apelând la niște animale alcătuite din mușchi — locuitori gelatinoși ai apei. Filmul se desfășoară ca mersul pe o frânghie întinsă: încearcă să privească în jos, chiar și sub nivelul mării, și totuși să nu cadă în niciuna dintre părți. (Emil Vasilache)

Ville Koskinen este regizor, cu un masterat în arte plastice de la Academia de Arte Plastice din Helsinki. Două teme care apar constant în operele sale sunt bătăliile fără sfârșit și renunțarea. Proiectele lui Koskinen au fost descrise ca filme de aventură în care aventura nu începe niciodată. Filmele sale au fost proiectate și premiate în întreaga lume.