Film de închidere: It’s Not Me
Franța
41’
- Sinopsis
- Prezentare curatorială
Pentru o expoziție care în final n-a mai avut loc, Centrul Pompidou i-a cerut cineastului să răspundă, în imagini la următoarea întrebare: „Unde te afli acum, Leos Carax? Acesta încearcă un răspund – dar găsește numai întrebări. Despre sine și despre lumea „sa”: Nu știu, dar dacă aș ști, aș răspunde cum că…
Iată dovada că moartea lui Jean-Luc Godard nu înseamnă și moartea godardianismului: Leos Carax a primit ștacheta. C’est pas moi e așchia și Histoire(s) du cinéma e trunchiul. Autoportretul și (surpriză!) video-eseul lui Carax are ceva din aura unui jurnal de noptieră, în care se varsă felurite și vulnerabile gânduri – de la cele mai grandomane și aberante, la genul de glumițe notate pe un colț de șervețel sau la mari sentințe despre cinema și soarta sa incertă. Trecând deopotrivă prin istoria filmului și prin deja lunga și propria carieră (40 de ani), Carax își poartă în continuare coroana de enfant terrible, dar transcede aici și în postura de penseur – scriind teorie cu imaginea. Nu lipsesc nici Denis Lavant și Juliette Binoche din toată această călătorie; C’est pas moi e atât despre Carax cât e despre toate persoanele care l-au făcut să fie cine e (Dora Leu)
